O prima exeprienta in Patricks Pub, descrisa de un prieten de-al spiridusilor. Se poate sta in bar pentru discutii lungi sau scurte. Oricum ai sta, tot iesi castigat. Asta pentru ca te simti oricum mai usor cand iesi din bar. De bani, bineinteles. Dar asta nu pentru ca e scump barul, ci pentru ca ti-ai iesit din minti si ai comandat ca nebunul cam tot ce ar fi vrut sufletelul tau.. Si normal ca daca te apuci de alcool... nu te mai lasa el dupa aia. Cam asa mi s-a intamplat si mie cand am fost prima oara acolo. Ce-i drept, tin la... tavaleleala, insa acum ca niciodata, dupa numai o ora vedeam tot felul de spiridusi irish cu zambetul pana la urechi care ma tot imbiau sa mai iau o gura dintr-o halba mareeeee cat cuprinde, sau un pahar de alcool super bun, numit Patrick Wiskey. Nu e foarte scump, dar il bate pe Jack la popou la orice ora. Si dupa o ora... cum va ziceam, vedeam tot felul de chestii comice, inclusiv anuntutirle de pe perete. Cel mai tare mi s-a parut ala cu cainele care era saracul de el aproape pe moarte dar nah..... il chema Norocel... adica Lucky. Hmmm, cam morbid, dar cateodata tocmai asta infrumuseteaza lucrurile. Reusind sa ma pierd in universul nitel cam alcoolizat al barului, am inceput sa vorbesc nitel mai mult ca de obicei cu toata lumea. Si asa am ajuns sa joc cu inca 3 persoane darts. Foarte distractiv, mai ales ca dadeam mai mult pe langa el. Singura chestie mai greoaie era ca trebuia sa facem calculele pe hartie... si la ora aia era nitel cam dificil. Dar pana la urma totul s-a incheiat cu brio, nu am reusit sa ranim/omoram pe nimeni, decat nitel tejgheaua de sub tinta. A trebuit la un moment dat sa ne oprim pentru ca incepuse o tipa frumusica foc sa cante de zor Hotel California a lui Eagles. O voce extraordinara, care m-a facut sa mai iau o dusca de Patrick si sa conversez cu spiridusi irish care devenisera si ei putintel cam haotici, din cauza alcoolului pe care nu se stie de unde il scoteau si il tot bagau in ei. Timpul trecea relativ repede. Si au inceput telefoanele. Sa sune, nu sa sara. De chemare acasa. Sunt insurat, dar in momente ca astea ... as fi preferat sa nu. Prima minciunica : « Honey, tocmai m-am intalnit cu un prieten din copilarie intr-un bar, care miraculos ne-a strans impreuna si... nu prea avem ce face, trebuie sa cinstim barul pe tema asta ». Si da-i si sapa in continuare... la acel Patrick Wiskey... de parca vroiam sa il extermin complet. Ups, iar telefonul. Aceeasi nevasta, numai ca alta minciunica : « uite, acum am cerut nota si astept sa vina ». Evident ca nici nu ma gandeam la cerut nota, nu nevasta, ca pe ea o mai cerusem odata.... In fine, am reusit sa rezist asediului de telefoane pana in jur de ora 5 cand mi-am dat seama ca mai ramasesem doar eu si cu noii mei prieteni. Si m-am gandit ca totusi nu sunt inca pregatit moral, sufleteste si fizic pentru un partaj, asa ca m-am hotarat sa dau cursului chemarii. Nevestei, ca despre ea era vorba. Evident ca inchisesem de muuuult telefonul, asta am uitat sa va spun. Luandu-mi la revedere de la spiridusii aia care parca se inmultisera ca iepurii, am luat calea iesirii. Din bar. Pana am fost anuntat ca acolo nu voi gasi decat toaleta. Asa ca m-am intors si m-am lasat condus domnisoara foarte amabila… care parca arata mai bine decat … Hmmm, nu vreau sa spun decat cine…